Când spui copilărie, spui pliculețele alea ce costau 50 de bani cu zahăr, țigările din gumă cu care te flexai în cartier, vafele pe care le luai după ce te rugai de mama ta să-ți dea un leu când ieșeai în parc și PC-ul vechi cu monitor cu tub pe care nu puteai sa te joci prea multe. Eu, cel puțin, aveam doar două variante disponibile: GTA: San Andreas/SAMP sau Metin2, iar mulți erau în aceeași situație ca mine. E timpul să discutăm despre jocul care m-a învățat atât pe mine, cât și pe foarte mulți români, că poți să faci bișniță și cu o sumă mică de bani. Pardon, yang.
Urmărește articolul despre: GTA San Andreas Multiplayer
Sunt sigur că prima interacțiune cu jocul a fiecărui copil la vremea aia a fost prin prieteni. Colegii din clasa tot vorbeau că au găsit un joc interesant și că ar trebui sa ne jucăm toți, pentru că aveau sistem de leveling și customizare a caracterelor – bine, mult spus customizare. Așa cum e specific, pe noi nu ne interesa la momentul ăla acele detalii, pe noi ne atrăgea jocul pentru că era „cu bătaie”. Ce urmează să-ți povestesc e ceva ce a experimentat fiecare copil în perioada aia, sper că și tu: am ajuns acasă, iau ceva cu mine la birou să mănânc, intru pe PC și mă pun pe descărcat clientul. Prima și prima oară aveam de ales unu dintre cele 3 regate, Chunjo, Jinno și Shinsoo.
Nimănui nu îi pasa de denumire, pentru că în istorie au rămas altfel de denumiri, mai simple: Regatul Galben, Albastru și Roșu. Pentru mine, a contat mai mult unde sunt colegii mei așa că am ales Jinno, Albastru. Metin2 îți punea la dispoziție patru clase pe care puteai să le încerci: Ninja, Șaman, Războinic și Sura, mai târziu a apărut și Lycanul. Da, atât pentru mine, cât și pentru alții, am ales Războinicul, motivul era simplu: era cel mai bombardier caracter văzut de mine, dar la vremea aia era „șmecher”.
Intru pe joc, mă găsesc cu prietenii mei și ne punem pe descoperit. Uneori, mă gândesc dacă a fost o alegere bună, pentru că acest joc a însemnat sute de ore pierdute în fața monitorului, multe chiuluri de la școala pentru a farma pentru iteme și level, prietenii încheiate din cauza certurilor de genul „îmi dai și mie frate 10k?” și dezvoltarea trust issues-urilor, deoarece toți am pățit-o cu șamanca care nu era Mariana, ci Marcel.
Perioada pay-2-win
Aș vrea să-ți povestesc despre perioada anilor 2009-2012 a metinului zis, cunoscută și ca era pay-2-win. Oricum, trebuie s-au mai schimbat, dar urmează să-ți zic și de ce Metin2 nu mai e pay-2-win. N-aș vrea să neg că nu era așa, ba din contra, era un chin să stai o zi întreagă și să crești doar puțin spre deloc.
Toată experiența din Metin2 era destul de diferite, față de ce e acum. Să presupunem că reușeai să crești cumva, dar erai nevoit mereu să faci rost de echipament mai bun. Bine, aici intră în discuție ruleta rusească a jocului – Fierarul. Erau două variante: ori îți merge upgrade-ul, ori ștergi jocul și te duci pe CS 1.6. Oricât de multe ori trăgeam itemul pe el, iar mai apoi dădeam cancel de cel puțin șapte ori, tot eșua. Mulți apelam la astfel de vrăji. Știi vorba aia, ori crezi în horoscop, ori în fierarul de pe Metin2. Uneori, eșua de atât de multe ori încât fraza „Nu a funcționat. Am eșuat” reușea să ajungă să te bântuie și câteva săptămâni, mai ales dacă era un item mai valoros.
Până aici, treburile erau clare. Totul era noroc și răbdare, dar de aici începe treaba când jocul devenea pay-2-win. Partea cea mai tristă era că ajungeai la nivelul 60-70 și nu mai aveai unde și cum să mai crești. Pentru a mai avansa, trebuia sa scoți vreo 5-10 euro pe un „Permis de trecere”, luat de pe ItemShop, pentru a trece la următoarea mapa. Atunci chiar puteai spune că jocul era pay2win pentru că îți împiedică progresul fără o investiție lunară, iar în perioada aia, 5-10 euro erau foarte mulți bani, mai ales dacă erai copil.
Odată ce lumea și-a dat seama că fără o investiție lunară nu poți progresa, au început ușor să se lase și să uite de joc. În acea perioadă, cei de la Gameforge au luat decizia de a închide câteva servere și de a fuziona cele pe care le-au păstrat. De atunci ei și-au dat seama că dacă nu fac ceva în legătură cu dificultatea jocului, nu o sa mai aibă flux de oameni noi.
Cum se prezintă Metin2 oficial în prezent
Perioada 2012-prezent e cea mai bună și cea mai prolifică pentru jucătorii noi. Acum câțiva ani s-au implementat câteva update-uri destul de importante și de ajutor pentru playerii noi. Probabil, cel mai important a fost: „Cufărul Ucenic” pe care-l puteai deschide din zece în zece nivele, dar și voucherele MD. Ce sunt voucherele? Ei bine, ele sunt cheia de acces la ItemShop. Practic cu ele îți iei Monedele Dragon cu care poți achiziționa diverse iteme. Nu te gândi că sunt foarte ieftine, dar nici foarte scumpe. Dacă ai încerca să te joci cel puțin o oră pe zi, ai progresa foarte mult în comparație cu perioada 2009-2012, unde ora aceea era doar pentru a ajunge la locul de farmat.
Un alt ajutor destul de important sunt „Armele pentru tineri eroi”. La fel, și astea pot fi primite din zece în zece nivele, jocul oferindu-ți o armă premium cu o durată de 14 zile și care te ajuta enorm de mult să progresezi. Cei de la Gameforge au mai aplecat urechea și la cei care apreciază o experiență mult mai apropiată de MMORPG-uri precum World of Warcraft sau Guild War2 și, în sfârșit, au introdus side event-urile. Ele vin în ajutorul tuturor playerilor, dar mai ales celor noi. Da, acum e mult mai ușor cu side event-urile astea. Ai șansa să primești obiecte din ItemShop, dacă reușești să găsești un boss sau o piatră metin care să-ți dropeze reward-urile specifice eventului ce durează aproximativ trei sau patru ore. Astfel, decât să te chinui cu contul vechi, care nu a avut parte de cufărul ucenic sau armele pentru eroi tineri, e mult mai convenabil să-ți faci un cont nou.
Chiar dacă jocul este vechi, încă se menține destul de bine pe o piață destul de săracă de MMORPG-uri, iar numărul jocurilor de acest tip ce merită jucate e din ce în ce mai mic, mai ales după ultimul expansion lansat pe World of Warcraft. Da, aș putea spune că mai merită încă o șansă, dacă te-ai lăsat de el în perioada în care începea să devină plictisitor.
