E greu în ziua de azi să găsești un joc video care să reușească să-ți capteze atenția și să te facă să te investești în el cu trup și suflet, asta dacă nu iei în discuție titluri precum Red Dead Redemption 2 sau God of War Ragnarok. Chiar și așa, există producători de jocuri video care încă încearcă. Ubisoft, de exemplu, încearcă anual să scoată titluri care să concureze pe piața de jocuri video, dar fanii lor sunt din ce în ce mai dezamăgiți.
Oricum, unele titluri au fost atât de importante pentru franciza lor încât, fără să-și dea seama, companiile de jocuri video și-au pus singure bariere pe care încearcă de mai bine de zece ani să le depășească. Cel mai probabil, te-ai săturat să vezi aceeași ciorbă reîncălzită sau idei ce au fost folosite și în titluri mai vechi, dar care au avut atât de mult succes încât au cimentat întreaga franciză.
Doar în Europa, în 2022, vânzările Ubisoft au scăzut cu aproximativ 44 milioane de euro, față de anul precedent, ajungând la valori de 771 milioane de euro realizați din vânzări. În Statele Unite, situația e și mai neagră. Ubisoft a pierdut, într-un singur an fiscal, aproximativ 68 milioane de euro, cu vânzări finale în valoare de 1.026 milioane de euro.
FarCry 3 a fost atât de bun încât a omorât seria
Înainte, FarCry 1 și FarCry 2 nu erau nume foarte importante ce puteau concura cu titlurile de succes de la vremea respectivă, motivele sunt diferite. FarCry 1 era realizat de aceeași dezvoltatori care s-au ocupat și de Crysis, iar multe persoane, inclusiv eu, am văzut în FarCry 1 un Crysis mai uman, mai apropiat de realitate, dar cu aceeași estetică Science Fiction. În schimb, FarCry 2 a venit cu o mai mare atenție asupra modului în care este construit caracterul, modul în care îți dădeai heal era mai realist, armele erau atât de bine construite și atenția la detalii era atât de mare, încât chiar și azi este pus în comparație cu FPS-uri precum Call of Duty sau Battlefield, chiar și așa, titlul acesta nu avea nimic impresionant încât să poată concura cu alte shootere de pe piață.
Asta până a apărut FarCry 3, un joc care a combinat elemente de shooter, crafting și construcție de personaj într-un singur produs. De la Vaas, personajul negativ care-ți este prezentat încă de la începutul jocului, și până la căutarea de floricele și vânatul de animale, FarCry 3 a reușit atât de bine să rămână printre cele mai importante titluri din franciză încât cei de la Ubisoft și-au pus singuri o barieră pe care încearcă să o depășească și astăzi.
Văzând succesul pe care titlul precedent l-a avut, FarCry 4 este, de fapt, un copy-paste cu o altă poveste, doar că de data asta, acțiunea nu mai avea loc într-un spectru tropical, ci în Himalaya. Și aici avem elementele de crafting, adaptate reliefului muntos. Cât despre poveste, FarCry 4 mi-a lăsat un gust amar, deoarece așteptările au fost atât de mari după titlul precedent, încât n-am putut să nu trec cu vederea povestea mediocră, iar schimbul de replici dintre personaje care mi s-a părut forțat încă de la începutul jocului.
Cât despre ultimele titluri din serie, Ubisoft și-a dat seama că principalul atuu al lor sunt personajele negative. Atât în al cincilea, cât și în al șaselea titlu din serie, villainii sunt foarte bine realizați, ba chiar sunt doar laude pentru felul în care Giancarlo Esposito a reușit să livreze atât de bine un personaj negativ care nu are replici cringe, pare că luptă pentru un ideal bine stabilit și care, mai mult sau mai puțin, a reușit să atragă jucători doar prin simpla prezență. Din păcate, personajele negative din titlurile astea două sunt puse în umbră de un gameplay repetitiv, de un protagonist care, cel puțin în FarCry 5, nu are personalitate și care, de fapt, este lipsit de orice urmă de umanitate.
Assassin’s Creed a fost o vacă bună de muls pentru Ubisoft
De departe, seria AC este una dintre cele mai apreciate francize de peste tot. De la elementele de natură istorică și gameplay-ul realizat într-un stil unic, cel puțin la vremea aia, Assassin’s Creed 2 a fost un monstru cu privire la numărul de jucători pe care a reușit să-l strângă, ba chiar a reușit să cimenteze un fanbase destul de puternic care, chiar și în zilele noastre, plânge după o poveste interesantă.
Chiar dacă seria AC nu a avut niciodată un titlu execrabil, oricât de duri am fi în urma unei recenzii, fiecare titlu, de la Syndicate, la Valhalla, pălește dacă îl pui în comparație cu AC2. Poate îmbunătățirea gameplay-ului a fost necesară. Eu, cel puțin, apreciez mecanismele de tip RPG introduse cu apariția lui Origins, dar nu pot să trec cu vederea povești parcă scrise pe repede-înainte și elementele in-game care nu au nicio treabă cu perioada istorică la care ne raportăm. De exemplu, în Valhalla, dacă nu știai, poți să-ți cumperi costumul lui Iron Man. Da, ai citit bine.
AC2 a adus pe piață o poveste bine scrisă, o poveste care se vedea că nu era făcută pentru a atrage bani și care a făcut o bună parte din fanbase să cumpere cărțile ce descoperă în profunzime aventurile lui Ezio și căutarea lui pentru Merele Edenului.
Aici vine și problema pe care Ubisoft încă nu reușește să o rezolve. AC2 a avut un gameplay foarte bun și s-a combinat perfect cu o poveste foarte bună, la care mai adaugi și arhitectura de nivel foarte bine realizată și, bineînțeles, toate detaliile mici ce a făcut ca jocul să aibă parte de o imersiune mai mult sau mai puțin perfectă. Cu zidul ăsta pus în față, Ubisoft are foarte mult de muncit pentru a putea să depășească un asemenea colos al gamingului. Poate, cine știe, Assassin’s Creed Mirage o să fie jocul salvator, dar rămâne de văzut.
