Futurama revine cu sezonul 11 pe 24 Iulie

Surpriză mare pentru fanii Futurama! Platforma Hulu a făcut, după foarte mult timp, anunțul mult așteptat de toată lumea: serialul Futurama se va întoarce pentru al 11-lea sezon, pe 24 iulie 2023, oferindu-ne ocazia să reîntâlnim personajele iubite precum Bender, Fry, Leela și restul echipajului Planet Express.

Vorba aia. Una caldă, una rece. Din păcate, nu vom beneficia de toate cele 20 de episoade originale promise inițial, când sezonul a fost anunțat în luna februarie a anului trecut. Hulu nu a oferit nicio explicație oficială în acest sens, lăsând loc speculațiilor și teoriilor. Există posibilitatea ca această reducere a numărului de episoade să fie cauzată de greva în desfășurare a Sindicatului Scriitorilor din America, arată publicația The Verge. Publicația în cauză a adresat mai multe întrebări cu privire la această grevă reprezentanților americani, dar nu a primit niciun răspuns. Sadface.

În orice caz, pentru a ne stârni curiozitatea, iată un mic teaser:

Futurama revine pe serviciul de streaming Hulu

Sezonul nou al îndrăgitului serial Futurama va fi disponibil pentru streaming în fiecare zi de luni, pe parcursul celor 10 episoade. Potrivit Hulu, noul sezon va aborda temele familiare ale seriei, cum ar fi povestea de dragoste dintre Fry și Leela, litiera lui Nibbler și “istoria secretă a lui Robot Santa”. În plus, vom avea parte și de povești inspirate de evenimentele curente, cum ar fi pandemia de COVID-19, vaccinurile care i-au speriat pe intelectuali, criptomonedele care cad în cap și multe altele.

Futurama a avut un traseu plin de obstacole pentru a ajunge la acest punct, cu câteva anulări de-a lungul timpului, iar de la ultima anulare, realizată de Comedy Central în 2013, au trecut mai bine de 10 ani.

În anul precedent, negocierile pentru întoarcerea personalului din distribuție au întâmpinat dificultăți atunci când John DiMaggio, actorul care îl interpretează pe Bender, a exprimat nemulțumirea sa față de oferta făcută de Hulu, ajungând chiar să îndemne platforma de streaming să piardă foarte mulți utilizatori, conform informațiilor furnizate de Deadline. Acest lucru a stârnit nemulțumirea fanilor emisiunii și a condus la un tweet viral al lui DiMaggio. Totuși, câteva săptămâni mai târziu, cei doi au ajuns la un acord, iar DiMaggio a primit o creștere salarială, deși conform Deadline, aceasta a fost “minimă”, sugerând că Hulu nu a fost foarte generos în această privință.

În concluzie, fanii serialului Futurama pot aștepta cu nerăbdare revenirea acestuia pe Hulu, cu personajele sale iconice și povestirile sale imaginative pregătite să îi captiveze din nou pe telespectatori.

Related posts